DRAGĂ SUFLETE,

Ai fost odată o sferă ce plutea lin în nemărginirea Universului printre miile de sfere asemănătoare din sursa atemporalității.

Priveai în jos, spre o dimensiune necunoscută ție, neexperimentată, ci doar aflată din povești. Erai martor tăcut la zâmbete și lacrimi și îți doreai să prinzi într-o adiere esența înțelegerii lor.

Iar într-o zi, un mare dar a venit spre tine, și,  încet, din infinitul iubirii divine te-ai desprins și ai început lungul drum al vieții spre niște ființe aparent ciudate, uneori reci, alteori calde și luminoase, ființe atât de dragi ție de acolo de unde le priveai nostalgic.

Trecând prin întunericul lumii ai deschis ochii printre acele entități după care tânjeai, ai început să simți din ce este format râsul zglobiu dar și șirurile gemene de apă ce se scurg pe obraji palizi, și ai învățat că ceea ce erai curios să afli se numește EMOȚIE. Dar mai important decât mintea care ți-a dăruit cuvântul a devenit sentimentul care ți-a oferit trăirea.

Oamenii te-au primit printre ei și te-au înconjurat, și-au dorit să te modeleze ca pe o mlădiță tânără. Ai studiat regulile lui „trebuie” și a măștilor sociale care jucau în fața ta un imens bal mascat.

Într-un moment miraculos, acea mică sferă care nu te-a abandonat niciodată, a început să scânteieze în interiorul tău, întâi ca o fină pâlpâire, apoi razele sale s-au întins, te-au cuprins și au depășit granițele ființei tale. Te-ai pregătit o eternitate pentru a revărsa în exterior lumina ta, lumină divină ca un far de călăuzire în valurile agitate ale minții, ale personalității, ale lui „trebuie”. Și în drumul tău nenumărate sfere ți-au simțiti prezența, ți s-au alăturat, s-au ancorat de tine, s-au sprijinit în lungul vis al nopții. Scânteia sinelui tău vede nemărginirea iar șoapta sa spre tine îți arată că întunericul nu va stinge niciodată flacăra unei lumânări. Pentru că tu vei fi acolo gardian și însoțitor, cel care lasă să plece și cel care primește, cel care conduce și cel care își ia rămas bun, cel care plânge și cel care iartă, cel care se închină înțelept și cel care acceptă, cel care înțelege și cel care simte adevărul, cel care a fost și cel care va fi…mereu TU.

SECTIUNEA INGRIJORARILOR

De multe ori decizia de a merge la psiholog poate fi dificilă.

Apar tot felul de întrebări…

Ce va zice lumea?

Cum mă vor vedea ceilalți?

Dacă merg la psiholog nu înseamnă că sunt un om slab?

Cum să mă înțeleagă un om străin dacă cei apropiați mie nu reușesc?

Dacă merg la psiholog nu înseamnă că sunt un om lipsit de valoare?

Dacă ceilalți mă vor considera nebun ?

Dacă îmi voi pierde locul de muncă?

Am trecut eu și prin mai rele, oare chiar nu voi reuși?

Poate vă regăsiți în aceste întrebări sau poate aveți alte îndoieli cu privire la accesarea serviciilor de consiliere și psihoterapie. Dacă ați identificat alte temeri vă invit să completați secțiunea îngrijorărilor prin trimiterea unui mesaj.

Odată ce mintea creează întrebări cu siguranță vor fi generate și răspunsuri, decizii, convingeri, emoții. Astfel, mă pot gândi că lumea mă va considera nefuncțional, schimbat, poate nebun și se va îndepărta de mine. Prietenii pe care îi am vor crede despre mine că am clacat și sunt pierdut, iar ei vor decide să se integreze în alt grup social.

Pot decide să renunț la ideea de a merge la psiholog și să caut răspunsuri și soluții diferite pentru a-mi rezolva problema cu care mă confrunt. Poate apărea situația în care mă retrag din ce în ce mai mult în interiorul meu, mă simt neînțeles, nevrednic, evit să vorbesc cu ceilalți fie pentru că nu cred că mă vor înțelege, fie pentru că eu consider despre mine că am cea mai gravă problemă și categoric nu există soluții.

Oare cum mă vor vedea ceilalți? Dacă eu mă văd diferit, distorsionat, oare ceilalți nu mă văd la fel? Pot să încep să cred că mă vor considera slab și își vor schimba părerea despre mine și despre valoarea mea.

Cea mai importantă luptă care se dă acum în mintea mea este oare nu sunt nebun? Sau mai rău, cei care vor afla că am solicitat servicii de consiliere și psihoterapie nu vor crede ei despre mine că sunt nebun?

Toate aceste preocupări și întrebări sunt firești atunci când vă gândiți la o programare la psiholog. Din experiența mea profesională, dezbaterea între nebunie versus normalitate este una dintre preocupările majore ale oamenilor, iar în lipsa unor informații adecvate aceste gânduri pot antrena emoții negative, oscilante, îngrijorări excesive sau retragere socială.

Este un mit credința că „oamenii nebuni” merg la psiholog, iar ceilalți ar trebui să aibă resursele necesare să depășească problemele vieții.

Toți avem abilitatea de agestiona evenimentele cu care ne confruntăm, iar dovada cea mai clară este faptul că citiți aceste rânduri, sunteți în viață și funcționați într-o realitate cotidiană.

Dar la fel de adevărat este că sunt momente sau evenimente în viața unui om care depășesc prin amploare sau prin emoțiile generate capacitatea personală de a le gestiona sau de a le face față, iar atunci psihologul/consilierul/psihoterapeutul poate deveni un partener de suport în căutarea resurselor personale și accesarea lor astfel încât situațiile sau evenimentele să fie integrate.

De multe ori credința că ceilalți „mă  vor privi diferit” împiedică persoana să ia cele mai bune decizii  pentru ea însăși și să dea dovadă de curaj solicitând sprijin de specialitate pentru depășirea dificultăților. În schimb, poate tolera emoțiile negative, plânsul, disperarea, neputința, tristețea, toate fiind un cost plătit pentru ca viziunea lumii despre persoană să rămână intactă.