28 apr. „Unde merg toate zilele mele?”
Când Alex a intrat pentru prima dată în cabinet, purta o geacă groasă, deși afară primăvara încălzea primii muguri ai copacilor. Umerii i se încovoiaseră sub o povară invizibilă iar privirea sa scruta permanent liniile simetrice ale parchetului. Gesturile îi erau mute iar uneori clătina din cap ca răspuns la întrebări neauzite decât de propriile gînduri. Își alesese cu grijă un loc retras într-un colț de canapea strângându-și brațele pe lângă corp.
— Nu știu ce caut aici, spuse după câteva secunde. Dar știu că nu mai pot merge mai departe așa, continuă privindu-și mâinile și palmele goale pe care le strângea din când în când.
— Parcă mă uit la viața mea ca printr-o vitrină. Totul merge, dar eu nu sunt acolo.
În cameră se lăsă o liniște densă…uneori tăcerea e cheia care descuie uși vechi.
— Simt o oboseală adâncă. Nu fizică. O oboseală de a mă trezi dimineața fără niciun „de ce”. Am un job ok, o relație care nu mă rănește, prieteni buni. Și totuși… ceva lipsește. Nu știu cine sunt. Nu mai simt nimic. Doar… un gol care nu cere atenție, dar nici nu pleacă. Apoi vin întrebările…Dacă nu mai simt nimic, înseamnă că m-am pierdut? Sau că m-am schimbat? Dacă nu vreau ce mi-am construit, e pentru că am greșit totul? Sau pentru că acum am curajul să văd altceva?
Alex nu mai avea visuri, le lăsase în urmă pe drum ca niște pietre care păreau prea grele la vremea lor, a trăit mereu „cum trebuie”, dar niciodată „cum vrea”.
Analiza psihologică
Criza existențială nu este o tulburare psihiatrică în sine, dar este un concept bine studiat în psihologie, în special în psihologia existențială și logoterapie (dezvoltată de Viktor Frankl). Totuși, există câteva criterii științifice și indicatori psihologici care pot fi folosiți pentru a identifica și înțelege o criză existențială.
🔬 Criterii științifice sau semne psihologice comune ale unei crize existențiale
1. Pierderea sensului (meaninglessness)
- Persoana resimte o lipsă de scop profund în viață, chiar dacă are obiective sau responsabilități.
- Întrebări frecvente: „Care e rostul meu?”, „Pentru ce trăiesc?”, „De ce fac ceea ce fac?”„Cine sunt eu?”
2. Confuzie identitară și criza de sine
- Neclaritate în ceea ce privește cine este persoana cu adevărat.
- Distanțare de sinele autentic sau senzația că „joacă un rol”.
3. Anxietate existențială
- Anxietate legată de:
- moarte și finitudine
- libertate (și responsabilitatea care vine cu ea)
- izolare existențială (nimeni nu poate trăi în locul nostru)
- lipsa sensului
Acestea sunt cunoscute și ca cele patru teme existențiale majore (Irvin Yalom).
4. Declinul valorilor personale
- Ceea ce înainte avea sens (carieră, religie, relații) nu mai oferă alinare.
- Criza poate apărea după ce persoana „bifează” toate obiectivele sociale, dar nu simte împlinire.
5. Tranziții majore de viață
- Apar adesea după evenimente precum:
- pierderea unei persoane dragi
- schimbarea carierei
- divorț
- îmbolnăvire
- atingerea unei vârste „rotunde” (30, 40, 50…)
6. Simptome emoționale și cognitive
- Sentiment de gol interior
- Apatie, dezinteres, lipsă de motivație
- Ruminații despre sensul vieții
- Posibilă depresie de fond sau „depresie existențială”
7. Nevoia de reconectare cu valori autentice
- Persoana simte nevoia de a regăsi valori intrinseci, nu impuse social.
🧭 Instrumente psihologice care pot evalua dimensiunea existențială
- Purpose in Life Test (PIL) – dezvoltat de Crumbaugh & Maholick pe baza teoriei lui Frankl.
- Existential Anxiety Questionnaire (EAQ)
- Meaning in Life Questionnaire (MLQ) – de Steger et al.
- Death Anxiety Scale – pentru anxietatea legată de moarte
Ce poate face psihoterapia?
Psihoterapia este un instrument foarte important în gestionarea crizelor existențiale. Cu siguranță fiecare persoană trece la un moment dat prin momente de îndoială de sine, de viață și de valori, fie consecutiv unor evenimente, fie asociat deprinderii unei rutine ce nu mai stimulează creativitatea individuală. Fiecare dintre noi va identifica propriile soluții pentru ca aceste momente sau episoade să fie tolerabile. Psihoterapia sprijină atunci când persoana a aplicat toate strategiile care până atunci l-au ajutat dar ele nu mai au efectul scontat. Psihoterapia este un suport real de identifcare a unor noi modalități de a investi viața cu sens.
În concluzie, psihoterapia:
1. Oferă un spațiu de reflecție sigur
- nu trebuie să aibă răspunsuri
- nu e presat să „facă ceva”
- poate explora întrebări precum: „Cine sunt eu, cu adevărat?”, „Ce am pierdut pe drum?”, „Ce înseamnă o viață trăită autentic pentru mine?”
🧠 2. Normalizează și contextualizează experiența
Crizele existențiale sunt normale în anumite momente de viață. Psihoterapia îl poate ajuta pe Alex să înțeleagă că:
- nu e „defect” pentru că simte golul
- aceste crize pot semnala un proces de creștere interioară (așa cum o face o omidă în cocon)
- multe persoane „reușite” se confruntă cu acest paradox al „lipsei de sens în mijlocul succesului”
🔍 3. Îl ajută să-și exploreze valorile autentice
Terapia poate include exerciții/explorări existențiale;
Redescoperirea sensului, pasiuni vechi, dorințe neexprimate, valorile proprii, nu cele impuse social.
🌱 4. Reconectare cu sinele autentic
Uneori, criza apare când trăim o viață construită pe așteptări externe. Terapia îl poate însoți pe Alex în:
- deconstruirea „versiunii de Alex” pe care a arătat-o lumii
- descoperirea emoțiilor reale (sub apatie se află adesea durere sau dor)
- accesarea copilului interior care poate ști mai bine ce înseamnă autenticitatea
💡 5. Cultivarea sensului și a direcției
Prin metode din:
- logoterapie (Viktor Frankl) – focus pe găsirea sensului chiar și în suferință
- ACT (Acceptance & Commitment Therapy) – trăirea unei vieți aliniate cu valorile personale, chiar și cu disconfortul prezent
Alex poate învăța să tolereze golul existențial fără panică și să creeze o nouă relație cu viața, mai conștientă, mai vie.
🔄 6. Încurajarea acțiunii conștiente
Uneori, întrebările nu se rezolvă doar cu răspunsuri, ci cu acțiuni cu sens:
- să încerce ceva nou, necunoscut
- să înceapă un proiect creativ
- să se implice într-o cauză care îl mișcă
- sau pur și simplu să aibă grijă de el, fără scopuri mari