15 mai Povestea lui Andrei – Un drum spre înțelegere
Era aproape sfârșitul toamnei când bruma fină cădea în valuri străvezii peste câmpurile străjuite de maluri săpate ale căror vârfuri păreau străjeri viteji ce veghează linia orizontului. Uneori, ieșit dintr-un nor albăstrui soarele rece arunca o lumină densă. Andrei păși hotărât în cabinet și căută cu privirea un loc apoi se așeză pe un scaun la birou. Ridurile adânci înconjurau niște ochi de un albastru pal iar umerii încovoiați purtau o greutate invizibilă. Oftă adânc apoi vocea lui răsună spartă în liniștea spațiului:
„Nu mai pot. Mă doare tot corpul și nu găsesc niciun răspuns.” Andrei era deja la al patrulea consult medical în ultimele două luni. Avusese dureri abdominale difuze, oboseală cronică, senzații de greață și uneori amorțeli în mâini. Își făcuse analize de sânge, ecografii, CT-uri – toate ieșiseră în limite normale. Cu fiecare rezultat negativ, îngrijorarea lui creștea. Toată energia lui Andrei se dirija înspre corp, citea despre simptome, căuta boli rare și practica lui zilnică era aceea de a verifica și compara simptomele cu cele din ziua precedentă.
În momentele în care discursul nu era punctat de simptome fizice apăreau și frânturi de poveste: un divorț recent care preconiza dificultăți ulterioare de partaj, pierderea locului de muncă asociat de el cu numeroasele concedii medicale, o relație tensionată cu familia, prietenii care se îndepărtaseră discret când Andrei devenise absent și nu mai era persoana jovială care îi distra pe ceilalți. Lupta lui era una mută și la fel de anonimă ca multe alte bătălii duse în interiorul porților de suflet închise la fiecare respingere, bănuială, acuză, reproș, remarcă răutăcioasă.
Ce își dorea cel mai mult Andrei era ca cineva să asculte și mai ales să creadă, fără judecată, fără grimase obscure, fără indiferență.
În terapie, Andrei începe să creeze o punte între corp și emoții, învață să recunoască traumele, emoțiile, învață un nou alfabet al compasiunii față de sine și al trecutului ce își găsește comunicare prin senzațiile furtunoase care îl domină. Încetul cu încetul, Andrei înțelege că durerea lui este reală – dar că rădăcinile nu sunt neapărat organice.
Cu compasiune, reflecție și un cadru sigur, Andrei reușește să-și mute atenția dinspre corpul suferind spre inima rănită. Nu era un drum ușor, dar era al lui – și pentru prima dată după mult timp, simțea că nu mai merge singur.
Criterii DSM-5 îndeplinite: Tulburarea de somatizare
- Prezența unuia sau mai multor simptome somatice care cauzează detresă semnificativă sau disfuncționalitate:
- Andrei resimte dureri abdominale, oboseală, greață și amorțeli care îi afectează viața de zi cu zi, inclusiv relațiile și capacitatea de muncă.
- Gânduri, sentimente sau comportamente excesive legate de simptomele somatice sau de sănătatea sa, manifestate prin cel puțin unul dintre următoarele:
- Gânduri persistente disproporționate despre gravitatea simptomelor: Se teme că are o boală gravă, deși testele nu indică nimic.
- Nivel ridicat de anxietate legat de sănătate: Verifică frecvent simptomele, caută informații medicale.
- Timp și energie excesive consumate în legătură cu simptomele sau îngrijorările legate de sănătate: Își construiește întreaga zi în jurul simptomelor, renunțând la activități obișnuite.
- Simptomele sunt persistente (de obicei mai mult de 6 luni):
- Din istoricul relatat, simptomele persistă de aproape un an, cu intensificări în ultimele luni.
Psihoterapia este una dintre cele mai eficiente forme de tratament pentru tulburarea de somatizare (numită și tulburare de simptome somatice sau tulburare somatoformă), care implică apariția unor simptome fizice persistente (durere, oboseală, probleme gastrointestinale etc.) fără o cauză medicală clară, dar care provoacă suferință semnificativă și afectează funcționarea zilnică.
Ce poate face psihoterapia pentru tulburarea de somatizare:
1. Identificarea și gestionarea factorilor psihologici
- Psihoterapia ajută persoana să conștientizeze legătura dintre stres, anxietate, traume sau conflicte emoționale și simptomele fizice resimțite.
- Sprijină în procesul de identificare a emoțiilor reprimate sau a stilurilor de gândire disfuncționale care pot contribui la apariția simptomelor somatice.
2. Reducerea comportamentelor de evitare sau hiperfocalizare pe corp
- Mulți pacienți cu această tulburare devin hipervigilenți la semnalele corporale, ceea ce amplifică percepția durerii sau disconfortului.
- Psihoterapia (mai ales cea cognitiv-comportamentală) ajută la restructurarea acestor tipare și la reducerea comportamentelor care întrețin simptomele.
3. Îmbunătățirea abilităților de reglare emoțională
- Mulți pacienți au dificultăți în a-și exprima sau recunoaște emoțiile (alexitimie), iar terapia poate contribui la dezvoltarea acestor abilități.
4. Dezvoltarea unor strategii sănătoase de coping
- Terapeutul lucrează cu pacientul pentru a înlocui strategiile maladaptative (cum ar fi evitarea, retragerea socială sau solicitarea excesivă de îngrijiri medicale) cu unele mai funcționale.
5. Scăderea nevoii de investigații medicale repetate
- Prin înțelegerea naturii psihologice a simptomelor, pacientul devine mai puțin dependent de investigații și consultații medicale frecvente, ceea ce reduce și stresul asociat incertitudinii medicale.
6. Terapie de susținere și validare
- Pentru mulți pacienți, a fi ascultați și validați într-un cadru terapeutic este esențial, mai ales după ce s-au simțit neînțeleși sau judecați în context medical.