26 mart. Între Întuneric și Speranță
Era o zi mohorâtă când Vlad a intrat în cabinet pentru prima oară. Stătea în prag, ezitant, aruncând priviri fugare peste umăr. Strângea mânerul ușii între degete până când acestea deveniseră alb vineții ca și cînd era singurul lui punct de sprijin. Ochii trădau oboseală iar umerii căzuți anunțau un abandon imaginar al vieții. Păși nehotărât spre fotoliu și se lăsă să cadă pe suprafața de piele neagră. — Nu mai văd rostul. Nimic nu are sens, începu iar vocea răsuna frânt dintr-un abis nesfârșit.
Liniștea care a urmat se sparse într-un oftat prelung în timp ce privirea îi alunecă spre fereastră, peste dealurile ce se întrezăreau opac prin stropii mici de ploaie.
— Nu știu ce caut aici, am venit, poate pentru că… nu vreau să fiu singur cu gândurile astea.
Vlad începu să vorbească despre nopțile în care nu mai putea dormi, despre durerea care nu părea să treacă, despre senzația că e doar o povară pentru ceilalți. Pierduse un job, o relație, iar prietenii păreau tot mai departe. Simțea că nu mai are pentru ce să lupte. Se scufunda cu fiecare zi într-un abis fără margini, o grotă de durere, indiferență și disperare. Învățase să mimeze viața în fiecare zi, să răspundă la telefon până îl abandonase într-un colț uitat de cameră, să pornească dușul dimineața doar pentru a urmări absent firele de apă și apoi pentru a-l închide negăsind un sens în ceea ce făcea. Fiecare zi era dureroasă și uneori câte o zvâcnire de speranță îl ducea spre un proiect nou care se stingea firav în lumina unei noi zile. Singurul gând constant care la început se conturase încețoșat era moartea, sinuciderea, iar pe măsură ce clipele treceau, gândul firav se hrănea cu suferință căpătând formă, putere și control reflectându-i lui Vlad un chip monstruos ce îi șoptea mereu în ureche cu sâsâitul șarpelui cât este de incapabil, neiubit, incompetent, un monstru la rândul lui. Ce nu știa Vlad era că arătarea aceea sinistră reușea să îi indice cu degetele lui noduroase doar întunericul, noaptea, formele fantomatice ce prin viață în amurg, acoperind discret cu o perdea mată lumina soarelui, răsăritul și apusul, valurile mării și crestele munților. Vocea onctuoasă îi promitea nesfârșite liniști în moarte, încheierea suferinței, eliberarea celorlalți de povara lui, fericirea eternă dată de lipsa durerii sufletești, chiar și bucuria celorlalți care, își imagina el, se vor simți ușurați.
Drumul înapoi spre el însuși
Călătoria lui a însemnat explorarea a ceea ce îl adusese în acest punct, identificarea gândurilor care îi prezentau o oglindă neadecvată a realității, identificarea de mici ancore în realitate: lucruri, oameni, momente care încă aveau sens, chiar și atunci când totul părea negru.
Psihoterapia l-a spirijinit să observe alternativa la durere – nu eliminarea ei prin dispariție, ci găsirea unor moduri de a o trăi altfel, să învețe tehnici de reglare emoțională, exerciții de mindfulness, redescoperirea lucrurilor care odinioară îi aduceau plăcere.
Încet, Vlad a început să vadă că viața lui nu era doar suferință, că deși nu putea încă să creadă în viitor, putea măcar să creadă în posibilitatea lui.
Într-o zi, când ploaia a renunțat să mai picure și primele flori de cireș își aruncau petalele firave în aerul primăvăratec, Vlad a intrat în cabinet cu pași apăsați ridicând în lume niște ochi frumoși, de un verde luminos ca primii muguri ce se ițeau curajoși pe crenguțe tinere.
— Azi am ieșit la plimbare și, pentru prima oară după mult timp, am simțit că aerul e plăcut. Că lumea nu e doar gri. Poate… poate mai e ceva și pentru mine a continuat iar colțurile gurii s-au ridicat într-un zâmbet timid…ca pentru a saluta un nou început.
Analiza psihologică
În DSM-5-TR (Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale, ediția a 5-a, revizuită), sinuciderea nu este clasificată ca o tulburare psihiatrică distinctă, dar este recunoscută ca un comportament asociat cu diverse tulburări mintale. Totuși, DSM-5-TR include Ideația Suicidară și Comportamentul Suicidar în categoria de factori care necesită atenție clinică și a introdus „Suicidal Behavior Disorder” (Tulburarea Comportamentului Suicidar) ca o condiție ce necesită studii suplimentare.
Criteriile propuse pentru Tulburarea Comportamentului Suicidar (Suicidal Behavior Disorder – SBD):
- În ultimele 24 de luni, persoana a făcut o tentativă de suicid.
- Acțiunea nu a fost efectuată în scop de autovătămare non-suicidară (de exemplu, automutilare fără intenție letală).
- Comportamentul nu este explicat exclusiv printr-un delir sau un episod de confuzie mentală (de exemplu, în schizofrenie sau în delirium).
- Tentativa de suicid nu a fost inițiată doar ca un act de impulsivitate în timpul unei tulburări de comportament (de exemplu, fără o planificare minimă sau intenție clară).
- Aceasta nu a fost rezultatul unui comportament auto-distructiv cronic fără intenție letală.
Factori de risc menționați în DSM-5-TR pentru suicid:
- Tulburări mintale – Depresie majoră, tulburare bipolară, schizofrenie, tulburări de anxietate, tulburare de stres posttraumatic (PTSD), tulburări de personalitate (în special borderline).
- Istoric personal sau familial de tentative de suicid.
- Expunerea la evenimente traumatice sau abuz.
- Impulsivitate ridicată și agresivitate.
- Disponibilitatea unor mijloace letale (arme de foc, medicamente).
- Lipsa suportului social.
- Boli cronice severe sau dureri persistente.
DSM-5-TR subliniază importanța evaluării clinice a riscului suicidar și utilizarea unor instrumente precum Columbia-Suicide Severity Rating Scale (C-SSRS) pentru o mai bună identificare și prevenție.
Ce poate face psihoterapia?
1. Intervenția psihoterapeutică contribuie la reducerea suferinței emoționale
- Ajută persoana să identifice și să exprime emoțiile într-un mod sănătos.
- Oferă un spațiu sigur unde persoana poate vorbi fără teama de a fi judecată.
- Ajută în înțelegerea că suferința este temporară și că există soluții.
2. Intervenția psihoterapeutică contribuie la schimbarea gândurilor suicidare
- Ajută clientul să recunoască gândurile negative automate și să le înlocuiască cu alternative mai realiste.
- Reduce sentimentele de deznădejde și inutilitate.
- Îl învață să își analizeze gândurile fără a acționa impulsiv asupra lor.
3. Crește toleranța la stres și durere emoțională
- Îl ajută să dezvolte strategii de coping pentru situațiile dificile.
- Învață cum să facă față emoțiilor intense fără a recurge la suicid ca soluție.
4. Îmbunătățește relațiile și sprijinul social
- Îl ajută să recunoască și să îmbunătățească relațiile cu familia și prietenii.
- Învață cum să ceară ajutor și să comunice mai eficient.
5. Reduce impulsivitatea și riscul de acțiune suicidară
- Îl ajută să își recunoască trăirile periculoase și să acționeze în siguranță.
- Dezvoltă un plan de siguranță pentru momentele de criză.
- Încurajează eliminarea accesului la metode letale (ex. medicamente, arme).
6. Intervenția psihoterapeutică sprijină în indetificarea unui sens și a unei direcții în viață
- Îl ajută să își definească scopuri și valori importante.
- Îl încurajează să găsească motive pentru a trăi.
7. Intervenția psihoterapeutică monitorizează și previne recăderile
- Asigură un proces de urmărire și suport pe termen lung.
- Îl ajută să recunoască semnele de avertizare și să intervină înainte ca situația să escaladeze.
Psihoterapia este un proces care necesită timp și angajament, dar cu ajutorul unui specialist dedicat, schimbarea este posibilă. Dacă te confrunți cu dificultăți emoționale sau relaționale, te așteptăm în cabinetul individual de psihologie Ruxandra Toma pentru a începe un proces de transformare personală! Cabinetul se află în Pașcani, str. Nicolae Iorga, nr. 10, județ Iași.